duminică, 21 iunie 2009
E greu? E usor? Cum e? Am fost intrebata. Nu e greu, nu e usor, dar e minunat. Intr-o clipa tot universul se schimba, toata viata ta este intoarsa cu susul in jos. Iti patrunde intregul univers, iti patrunde in inima si te face cel mai fericit om de pe pamant. Apoi te intrebi oare cum ai putut trai pana acum fara minunatia de copil pe care o tii acum in brate. E o minune. Este poate singurul lucru pe care il ai cu adevarat. Si ce ai vrea sa faci pentru copilul tau? Totul, tot ce-ti sta in putere. Stau si ma gandesc oare ce viata va avea, daca totul va fi bine. Cateodata imi pare rau pentru ea ca am adus-o pe acesta lume si nu-mi sta mie in putere sa o fac mereu fericita. Nu depinde totul de mine desi pentru ea as vrea sa am toata puterea. Nu imi doresc pentru mine puterea de a schimba totul ci imi doresc pentru ea. Imi doresc pentru ea ca lumea sa fie mai buna, mai ingaduitoare, mai putin egoista. Si cred ca ma voi simti mereu vinovata pentru tot ce va fi sa fie viata ei pentru ca de la mine a pornit totul. Oare pentru ce vrem copii? Ii facem pentru noi, pentru fericirea noastra si apoi le dam drumul in lume. Vor fi ei fericiti? Eu sper ca fetita mea, Karina sa fie. E adevarat ca nimic nu te face mai fericit decat sa-ti ti in brate copilul si te vezi important prin ochii lui. E un sentiment pe care daca nu l-ai trait nu o sa-l intelegi. Ma face sa uit de mine, ea a devenit universul meu. As face orice pentru ea , pentru fericirea ei. Simt ca viata mea a prins viata, o noua viata care este minunata. Acum viata mea are un sens adevarat si simt ca am pentru ce trai. Redevin copil alaturi de ea si ma bucur alaturi de ea pentru orice. Primesc cadouri in fiecare zi, cele mai frumoase dintre toate primite vreodata: un zambet, un cuvant, o privire, primii pasi ai ei, o imbratisare. Si, e greu? Nu. Totul devine atat de usor alaturi de ea, totul devine minunat.
Etichete: Povestea Karinei
0 Comments:
Subscribe to:
Postare comentarii (Atom)